Cetatea Rupea, „inima” sașilor de odinioară: ruinele sale ți-ar putea povesti toată istoria României, de la daci și romani, până în prezent

de: Iulia Kelt
18 07. 2022

Cetatea Rupea se află în inima Transilvaniei și este, în momentul de față, unul dintre cele mai vizitate locuri istorice din zonă.

Cine n-a apucat încă să viziteze Cetatea Rupea, ar face bine să își treacă și o astfel de excursie în calendar. Ea se află în județul Brașov, în localitatea Rupea, iar când treci prin această așezare omenească nu ai cum să o ratezi sub nicio formă, întrucât este situată pe deal, fiind de-o frumusețe ieșită din comun.

Cetatea Rupea / Foto: Iulia KELT

„Legenda” de la Rupea, legată de Decebal

În mod evident, nu toate legendele pe care le auzi sunt adevărate, pentru că de asta sunt numite „legende” și nu povești istorice. În ciuda istoricilor, anumite istorisiri transmise din gură în gură susțin că acesta ar fi locul real unde s-ar fi sinucis Decebal, imediat după înfrângerea suferită.

Rămâne, firește, la latitudinea fiecăruia dacă alege să creadă, sau nu, această legendă. Chiar și așa, Cetatea Rupea ascunde mituri și secrete care, cel mai probabil, nu ne vor fi dezvăluite niciodată, pe cale „neoficială” sau istorică.

Cetatea Rupea / Foto: Iulia KELT

Cetatea Rupea a văzut toată istoria României

Cu toate că, în zilele noastre, ea a fost recondiționată parțial, zidurile mâncate de vreme și condițiile meteorologice nu mai sunt ceea ce erau odinioară. Anumite încăperi sunt refăcute, pe alocuri având posibilitatea să vezi și replici ale unor piese de mobilier ale altor timpuri. De sus, vezi peisajul senzațional care ți se desfășoară în fața ochilor.

Se spune că există de pe vremea dacilor, fiind preluată de romani și redenumită Rupes, ceea ce ar însemna, în traducere liberă, „piatră”.

Cu o fortificație unică, în formă de spirală, ea reprezintă mândria acelei zone, locuită ani de-a rândul de sași.

A fost zonă de carantină pentru boli necruțătoare ale secolelor trecute, dar și casă pentru oameni, văzând multe războaie și invazii, inclusiv pe cea a mongolilor, ceea ce i-a determinat pe șasi s-o refacă, etapizat, pentru a face față cu succes altor năvălitori.

În cazul în care ți-am atras atenția și ai decis s-o adaugi pe lista ta de excursie de data următoare, trebuie să știi că, în 2022, la Rupea, ai chiar și mică terasă unde poți savura câteva băuturi, un magazin de suveniruri, dar și o parcare generoasă unde îți poți lăsa mașina.